foamea…

Parcă de veacuri, parcă de cinci ani
n’am mai prânzit, n’am mai şezut la cină.
Parcă de veacuri, parcă de cinci ani,
am suge fier, am roade bolovani,
am hăpăi moloz şi rogojină.

In foamea noastră vâjâie păduri,
se cască mări, se surpă munţi din coame.
In foamea noastră vâjâie păduri,
şi parcă din străbuni sau din scripturi,
dela’nceputul lumii ne e foame.

Ziua pândim cu nările in vânt
năluca unui abur de mâncare.
Ziua pândim cu nările in vânt,
poate din cer, din iad, sau din mormant,
or să ne-arunce resturi ca la fiare.

In bezna nopţii ne visăm strigoi,
că ne-ospătăm din câte-un hoit fierbine.
In bezna noptii ne visăm strigoi,
dar numai moartea rupe hălci din noi,
ea singură infulecă morminte.

Radu Gyr