De mai bine de treizeci de ani Alain de Benoist desfășoară în mod metodic o muncă de analiză si de reflecție în domeniul ideilor. Scriitor, ziarist, eseist, conferențiar, filosof, a publicat peste 50 de cărți și peste 3 000 de articole, traduse în momentul de față în vreo cincisprezece limbi.

Domeniile sale de predilecție sînt filosofia politică și istoria ideilor, dar el este totodată și autorul a numeroase lucrări interesînd mai ales arheologia, tradițiile populare, istoria religiilor sau știintele vieții.

Indiferent la módele ideologice, respingînd orice formă de intoleranță și de extremism, Alain de Benoist nici nu cultivă vreo nostalgie « restauraționistă ». Atunci cînd critică modernitatea, o face nu în numele unui trecut idealizat, ci preocupîndu-se înainte de toate de problematicile postmoderne.

Axele principale ale gîndirii sale sînt următoarele patru : 1) critica îmbinată a individuo-universalismului si a naționalismului (sau a etnocentrismului) în calitatea lor de categorii depinzînd și una și cealaltă de metafizica subiectivității ; 2) deconstrucția sistematică a logicii mărfii, a axiomaticii interesului și a multiplelor uzurpări, presiuni și influențe ale Formei-Capital, a cărei desfășurare planetară constituie în ochii săi principala amenințare la adresa lumii astăzi ; 3) lupta în favoarea autonomiilor locale, legată de apărarea diferențelor și identităților colective ; 4) o poziție netă pentru un federalism integral, întemeiat pe principiul subsidiarității și pe generalizarea pornind de la bază a practicilor democrației participative.

În vreme ce opera sa este cunoscută și recunoscută într-un număr tot mai mare de țări, Alain de Benoist rămîne în mare măsură ostracizat în Franța, unde se obișnuiește prea adesea ca numele lui să fie asociat cu acela al unei « Noi Drepte », în care el nu s-a recunoscut niciodată cu adevărat.

Ţiganul la drum

Într’o sera, nu sciǔ unde,

Un ţigan cãsaş de sat,

Vrên a doua-di sã se ducã

La un loc îndepãrtat,

Dupã ce’şi luã desagit

Şi lulèaua de pe grindã,

Ca din drum sã mai scurteze

Se culcã, la uşã ‘n tindã.

Dar, cu mese el copiiĭ

Ba ca’ĭ asta, ba ca’ĭ aea,

Intr’o clipã cèrta ‘ĭ gata

Şi cu cèrta şi bataea:

Unul ţipã, unul plânge

Strigã, stricã tot, doboarã:

Socoteaĭ cã daǔ tãtarii,

Socoteai cã te omórã

Iar ţiganul colo ‘n tindã,

Unde singur se gasesce,

Îi aude ce fac totul

Şi de ciudã aşa grãesce:

“Hei, vĕ bateţi, nu vĕ pasã !

Cum v’aş bate eǔ acum

Daca’şi fi cu voi acasã ! …

De ! Noroc cã sunt pe drum”.

T. Speranţia

• Sunt jucãtori care se legitimeaza cu acte… de indisciplinã.
• Portari ! Nu vã bazaţi pe barele care resping mingea. Pentru cã şi ele pot greşi !
• Echipa aflatã în coada clasamentului a luptat pânã la epuizare. Într-adevãr, în campionatul urmãtor, dipãruse.
• Când ratãrile se ţin în lanţ, cãutaţi … lanţul slãbiciunilor !
• Teoretic, un “11 metri” nu se poate apãra. Noroc cã mai sunt şi trãgãtori slabi teoreticieni.

Prezent !

“Argumentul decisiv împotriva “democraţiei” se poate rezuma doar în câteva cuvinte: superiorul nu poate emana din inferior, pentru cã din “mai puţin” nu poate ieşi “mai mult” – un enunţ de o rigoare matematicã absolutã pe care nimic nu-l poate infirma. (…) Dacã “democraţia” e definitã ca guvernare a poporului de cãtre el însuşi, este vorba de o adevãratã imposibilitate, un lucru care nu poate avea o existenţã de fapt, nici în epoca noastrã şi nici în oricare alta; nu trebuie sã ne lãsãm înşelaţi de cuvinte: a admite cã aceiaşi oameni pot fi în acelaşi timp conducãtori şi conduşi reprezintã o contradicţie, deoarece, pentru a vorbi în limbaj aristotelic, o fiinţã nu poate fi în acelaşi timp şi sub acelaşi aspect atât “în act”, cât şi “în potenţialitate”. “

René Guénon – Criza Lumii Moderne