„Nimic nu determină, nu defineşte sau ne deosebeşte mai exact o viaţă, nimic nu modelează mai hotărîtor o fiinţă omenească sau societatea decît felul de a privi şi de a primi moartea. Un neam de oameni nepăsători de moarte este un neam sortit unor biruinţe nesfîrşite… În lumea legionară, noi nu numai că ne mîndrim cu nepăsarea faţă de moarte, dar ne fălim cu iubirea de moarte. Concepţia legionară despre moarte se înfrăţeşte, peste douăzeci de veacuri, cu învăţămintele lui Zamolxis care a provăduit printre geto-traci cultul nemuririi sufletului. Stînd pe linia creştin spirituală, noi, legionarii, sîntem preocupaţi în primul rînd să cucerim marile însuşiri naţionale sufleteşti şi trupeşti, calităţile alese ale omului românesc, cerute de mărirea şi slava destinului său.”

Alexandru Cantacuzino - Între lumea legionară şi lumea comunistă

Our place is outside, although occasionally we must pass through this arena. Our place is in the fresh air, under the bright night, gun in hand beneath the stars. Let the others continue with their banquets and their games. We, outside, in a tense fervour and vigilant, can already feel the dawn in the hapiness of our hearts.

 (José Antonio Primo de Rivera y Sáenz de Heredia, 3rd Marquis of Estella)

* … în acest moment sunt plin de viaţă, de tinereţe şi putere. Faptul că voi muri în următoarele trei ore pare imposibil. Şi totuşi …*

(ultime cuvinte scrise cu creionul pe o bucată de hârtie de orez )

sînt lupul de stepă în goana-mi amară,

pe lume apasă un strat gros de nea,

un corb dintr-un mesteacăn zboară,

nu-i nici-un iepure, nu-i nici ciuta, nici ea!

de ciute frumoase m-am îndrăgostit,

ah, de-aş găsi măcar una!

aş ţine-o-ntre dinţi şi în braţe întruna,

mai frumos lucru nici nu se putea!

cu inimă bună-aş primi-o pe scumpa-mi crăiasă,

muşcînd-o, adînc aş pătrunde în coapsele ei minunate,

aş bea după poftă din sîngele ei de mireasă

şi-apoi toată noaptea-aş  urla de singurătate.

chiar şi un iepure mi-ar reda mulţumire,

ce dulce e carnea lui caldă noaptea tîrziu -

m-a părăsit, oare, toată acea fericire

care mă făcea în viaţă mai vesel să fiu ?

părul din coada mea e încărunţit,

pînă şi vederea a început să mă lase,

sînt ani de cînd consoarta-mi iubită-a murit

şi iată, gonesc, visînd numai ciute frumoase,

gonesc şi la iepuri mi-e gîndul,

aud cum în noaptea de iarnă şuieră vîntul,

zăpada mi-astîmpără setea şi dorul avan,

la dracu-mi dau sufletul ăsta sărman.

Hermann Hesse

]]> http://sfarmapiatra.wordpress.com/2011/09/11/lupul-de-stepa/feed/ 0 strambalemne http://sfarmapiatra.wordpress.com/2011/09/11/birtkenau/ http://sfarmapiatra.wordpress.com/2011/09/11/birtkenau/#comments Sun, 11 Sep 2011 08:15:38 +0000 strâmbălemne http://sfarmapiatra.wordpress.com/?p=1890 ]]>

Oi!