DOBEROS DABEIS

Septembrie 16, 2008 la 5:41 am | Publicat în credo, HISTORIA | Lasă un comentariu

„Dupã cum ne spune Mircea Eliade, faptul cã un popor îşi trage denumirea etnicã de la un animal are întotdeauna o semnificaţie religioasã; “dac” înseamnã “lup” sau “cel ce seamãnã cu lupul”. Aşadar, ritualurile dacilor se învârteau în jurul acestei semnificaţii. De asemenea, ele puneau accent pe cultul lui Zalmoxe, dupã cum ne spune Herodot. Se pare însã cã, iniţial, cultul lui Zalmoxe era o continuare a celui dedicat lui Orfeu, cãruia i se mai zicea şi Dros (Cerbul). În amintirea sacrificiului sãu a fost instituitã tradiţia geticã a trimiterii unui sol curat la ceruri, obicei care s-a numit Alexan-dros “Cel Jertfit Cerbului” (precum Cerbul) sau Tia-rantos “Dansul Divin al Zeiţelor”. Din cele douã sintagme a rãmas numele dansului românesc ciuleandra sau şuleandra, pe care, în vechime, îl începeau doar preotesele Soarelui, când Cel Ales era trimis la ceruri. Cum se desfãşura un asemenea joc ? o datã la patru ani, un mesager era sacrificat în numele zeului, iar individul respectiv îşi trãia rolul conştient, fãrã teamã de moarte. Era ales de cãtre soartã sã-l joace şi o fãcea cu plãcere, de vreme ce dacii se credeau nemuritori. Mesagerul era aruncat în aer şi cãzând, era strãpuns de vârfurile suliţelor. Dacã mesagerul nu murea, era desconsiderat de cãtre comunitate, care trãia cu teama unei pedepse divine. Participanţii la ceremonie înconjurau locul jertfei şi se prindeau în dansul Tia-rantos, care începea cu un ritm grav. În acest timp, marele preot rostea incantaţia ritualã de prindere a solului în ceruri : EV ME ALKYN MEGER VATEAS IAP POL ARCO-DA-BARA NALAXIS DA VAISTRO NANIS VET EV SORN LA HIMAI PHILIP LAXIN CORYVIN DAS – “cine se înalţã la mine(la noi), gonindu-şi calul peste podul-de-foc (curcubeu)? Ferice de voi! Stãpâne, sunã din corn! Din ceruri belşugul(ploaia) sã curgã, Domnul e mare”

Textul getic se aflã încrustat pe o piatrã meteoriticã descoperitã în ruinele cetãţii de la Corbi(jud. Argeş). În momentul morţii pãmântene a mesagerului get, marele preot striga: DOBEROS DABEIS – “cel curat s-a înãlţat”. Atunci participanţii la ceremonie repetau şi ei spusele marelui preot şi accelerau ritmul dansului. De la strãvechiul strigãt de bucurie al dansatorilor – DOBEROS DABEIS – s-a ajuns, prin etimologie popularã, la strigãtura româneascã “douã fire, douã paie / ia ciuleandra la bãtaie”. Un alt joc se regãsea în ritul tragerii cu arcul, în timpul furtunilor, pentru alungarea rãului, pentru înbunarea naturii.”

Ion Drãguşanul – Datina

Anunțuri

Lasă un comentariu »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

%d blogeri au apreciat asta: