ADEVĂRATA ROMÂNIE

Decembrie 13, 2009 la 11:35 pm | Publicat în agit prop, anticomunism, HISTORIA, media alternativa, nationalism, pro patria | 1 comentariu

Motivația Campaniei ADEVĂRATA ROMÂNIE!

România ciuntită

Probabil mulţi se vor întreba de ce acest titlu. Cum România ciuntită? S-au pierdut cumva teritorii peste noapte şi societatea românească nu ştie? Răspunsul este, da. S-au pierdut, dar nu acum la momentul 2009, ci în urmă cu 69 de ani când, prin abuz şi jocuri de culise, România a devenit un buchet incomplet din care lipsesc florile basarabene şi bucovinene.

Acum la distanţă de aproape şapte decenii, de la tragicele evenimente, remarcăm o resurecţie timidă, ce e drept la nivelul tineretului pentru renunţarea la uitare şi resemnare faţă de ceea ce a fost, este şi va fi mereu al nostru, chiar dacă material aceste teritorii nu ne mai aparţin. Această, timidă deocamdată, redeşteptare a sentimentului naţional se concretizează la nivelul militantismului practic prin existenţa unor organizaţii şi partide politice care militează pentru readucerea teritoriilor pierdute la Patria Mamă. Nu poate decât să ne bucure această iniţiativă a tinerilor români, dincolo de încadrările organizatorice.

Ceea ce însă nu ne bucură, şi numai că nu ne bucură, dar chiar ne lasă un gust amar şi ne stârneşte protestul, este o recentă campanie de promovare a Basarabiei având ca moto: „Basarabia Pământ Românesc”. Conform principiilor noastre nu îi vom numi pe organizatorii acestei campanii pentru că nu vrem să semene cu un atac îndreptat împotriva unei organizaţii care teoretic militează pentru aceleaşi scopuri ca şi noi.

Dar nu putem rămâne impasibili în faţa gravei deformări a vechii hărţi a Basarabiei istorice prin promovarea unei hărţi care redă vechea provincie de dincolo de Prut, fără Bugeacul românesc care actualmente prin aranjamentele de la începutul anilor’ 90 a revenit Ucrainei. Acest teritoriu, parte integrantă a Basarabiei din cele mai vechi timpuri, avea deschidere la gurile Dunării și la Marea Neagră prin două cetăţi, Chilia şi Cetatea Albă, care au aparţinut din cele mai vechi timpuri statului feudal Moldova.

O mică lecţie de istorie ne reaminteşte că însuşi Ştefan cel Mare şi Sfânt a luptat din greu pentru păstrarea celor două guri comerciale vitale pentru statul moldovean împotriva otomanilor, aceştia din urmă reuşind din păcate cucerirea cetăţilor moldovene după lupte grele ceea ce demonstrează importanţa acestora. În 1812 când Basarabia a fost încorporată Imperiului Ţarist după războiul ruso-turc, Bugeacul adică sudul Basarabiei fiind parte a vechii provincii istorice a Moldovei.

Această mică incursiune în istorie ne demonstrează clar că Basarabia nu se poate limita la actualul teritoriu al R. Moldovava ci, din contră, se întinde de la Hotin până la gurile Dunării prezentându-se ca un tot indestructibil.

De aceea din campania “Basarabia Pământ Românesc” suntem perfect de acord cu motto-ul, dar nu putem fi de acord cu conţinutul hărţii care redă Basarabia. Să nu uităm că o asemenea campanie are darul de a influenţa opinia publică şi de a influenţa mentalul public. Or, în ce mod pozitiv poate influenţa această campanie mentalul românesc de trezire şi conştientizare a problemei naţionale? Prin promovarea unei imagini false a unui teritoriu românesc prin istoria şi aspiraţiile sale? Nu credem. Nu vrem, de asemenea, polemici cu nimeni, dar nici nu putem sta impasibili în faţa deformării adevărului istoric.

Tinerii grupaţi sub stindardul “Basarabia Pământ Românesc” să nu-şi modifice formula de luptă. Dar, pentru a demonstra că nu urmăresc alte interese decât cele pur româneşti, să revizuiască forma hărţii folosite în propaganda pro Basarabia.

Până atunci considerând că este o necesitate, România Vorbeşte lansează campania “Adevărata Românie” care va consta în redarea vizuală a hărţii României aşa cum se prezenta aceasta la finalul anului 1918 în urma tratatelor de pace care au urmat primului război mondial. De ce “Adevărata Românie” şi nu “România Mare?” Simplu! Pentru că în inimile noastre România nu este completă fără Basarabia şi Bucovina. Repetăm, România, nu România Mare. S-a înţeles?

Pentru susținerea campaniei ADEVĂRATA ROMÂNIE lansăm afișul și stikerul campaniei.

Cei ce doresc să ne susțină în demersul nostru de rectificare a imaginii stricate a adevăratei Românii , sunt rugați să descarce materialele de mai jos și să le răspândească pe unde se poate.

Recomandare: nu acoperiți afișele campaniei BASARABIA PĂMÂNT ROMÂNESC, dar este de preferat sa fie lipite alăturat pentru a se vedea diferența!

afis ADEVARATA ROMANIEstiker ADEVARATA ROMANIE

Anunțuri

1 comentariu »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

  1. Sunt de acord cu tine.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

%d blogeri au apreciat asta: