sfarma piatra

mărturii …

*În ziua de 8 noiembrie, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, discutam ce nume să dăm acestei organizaţii tinereşti. Eu am spus:
– Arhanghelul Mihail.
Tatal meu spune:
– Este în biserică o icoană a Sfântului Mihail, pe uşa din stânga a altarului.
– Să mergem să vedem. M-am dus cu Moţa, Gârneaţă, Corneliu Georgescu, Radu Mironovici si Tudosea. Ne uitam şi într-adevar rămânem uimiţi.  Icoana ni s-a arătat de o frumuseţe neasemuită. Eu niciodată nu fusesem atras de frumuseţea unei icoane. Acum însă mă simţeam legat de aceasta cu tot sufletul şi-mi făcea impresia că Sf. Arhanghel e viu. De atunci am inceput să iubesc icoana.
De câte ori găseam biserica deschisă, intram şi ne închinam la icoană. Ni se umplea sufletul de linişte şi de bucurie.*

Corneliu Zelea Codreanu – Pentru Legionari

*Despre Corneliu Zelea Codreanu şi Legiunea Arhanghelului Mihail, istoricii nostri mai vechi sau unii mai noi au avut grijă să denatureze adevărul. Au făcut-o cu un scop:  generaţiile care le-au urmat(sau vor urma) să nu ştie adevarata istorie a românilor. Nu s-a scris “fără ură şi părtinire”, aşa cum ar trebui să o facă adevăraţii istorici.

Corneliu Zelea Codreanu a fost încă din timpul vieţii sale o legendă, iar moartea sa, care a fost o jertfă – “cea mai scumpă dintre nunţi”, cum spunea cântecul legionar, a făcut ca proiectarea sa mitică să capete o deosebită profunzime. Corneliu Zelea Codreanu şi Mişcarea Legionara au fost însă şi o realitate care aparţine istoriei românilor. N-o putem neglija şi trebuie să o înţelegem. Mai mult, Corneliu Zelea Codreanu a intrat într-un panteon al mitologiei româneşti, unde trebuia demult să-şi afle locul.

Mă bucură faptul că se studiaza acest fenomen şi mărturiile noastre, ale celor care mai traiesc, puţini într-adevăr, pot ajuta la descrierea unei istorii care n-a beneficiat până nu demult decât de un singur fel de prezentare, bineînţeles, negativă. Căci cei care au scris erau duşmanii mişcării, cei cărora le era frică de ea şi mă miră faptul că încă le mai este, astăzi când tinerii din “Frăţiile de Cruce” de la sfârşitul anilor ’30 sunt octogenari sau nanogenari. Sunt tot mai puţini astăzi dintre cei care au trăit acele vremuri şi au crezut în biruinţa legionară şi mărturia lor nu trebuie să se piardă.

Tinerii legionari erau credincioşi şi au crezut în rolul creştin al Mişcării. După ani sau chiar zeci de ani de temniţă grea, mulţi dintre supravieţuitori s-au îndreptat către mănăstiri. Aici şi-au aflat liniştea, loc de rugăciune, nevoinţă şi curăţenie. Cândva, Codreanu gândea ca ultim mijloc, retragerea în munţi, căci de veacuri, românul a primit lupta în munţi şi codri. Astăzi, muntele şi mănăstirile sale rămân doar locurile unde românul lucrează pentru măntuire. Pentru măntuirea neamului nostru. Aceasta este lupta noastră.*

părintele Iustin Pârvu

*Nu putem gândi Mişcarea Legionară fără voia lui Dumnezeu; deci a fost voia lui Dumnezeu chiar dacă a plecat de la nişte cauze materiale istorice.*

părintele Arsenie Papacioc

*Ţinând cont de câţi martiri a dat, cred că a fost de la Dumnezeu, dar oameni fiind, au făcut şi greşeli.*

părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa

*Mărturisesc însă că în “Frăţia de Cruce” din Seminar nu se făcea politică, nici antisemitism, ci doar educaţie, şi că nu am avut de învăţat decât lucruri bune: iubire de Dumnezeu, de neam şi de patrie, corectitudine, disciplină în muncă, cultivarea adevărului, respect pentru avutul public, spirit de sacrificiu*

IPS Bartolomeu Anania